IMPOZITUL ŞI TAXA PE CLĂDIRI PENTRU
PERSOANE JURIDICE
Persoanele juridice,
pentru clădirile de orice fel pe care le deţin în proprietate,
indiferent unde sunt situate acestea, datorează impozit sau taxă pe
clădiri, după caz, exceptând cazurile în care legea prevede altfel.
Impozitul şi taxa pe clădiri se
datorează către bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială este
amplasată clădirea.
1.
În cazul persoanelor juridice, impozitul
şi taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de
impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Valoarea impozabilă a clădirii reprezintă valoarea de
intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea
proprietarului, valoare care nu se diminuează cu amortizarea
calculată potrivit legii.
În cazul clădirilor dobândite în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal
de referinţă 2010, precum şi pe parcursul acestuia, impozitul pe
clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra valorii de intrare în patrimoniu.
În cazul unei clădiri care a fost reevaluată, conform
reglementărilor contabile, valoarea impozabilă a clădirii este
valoarea contabilă rezultată în urma reevaluării,
înregistrată ca atare în contabilitatea proprietarului persoană
juridică.
După reevaluare, dacă în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal
prin procesul verbal încheiat în urma şedinţei Consiliului de
Administraţie sau organul cu competenţă
similară s-a aprobat noua valoare a clădirii ca
urmare a efectuării reevaluării şi
aceasta a fost înregistrată în contabilitate, impozitul pe clădiri se
calculează prin aplicarea cotei de 1,5%
asupra valorii de inventar a clădirii.
Sunt considerate ca fiind reevaluate, aplicându-se prin urmare cota de
impozitare de 1,5%, şi
clădirile la care s-au executat lucrări de reconstruire, consolidare,
modernizare, modificare sau extindere, în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal
în curs, cu aprobarea Consiliului de Administraţie sau organul cu
competenţă similară.
Cota de impozitare se aplică asupra valorii rezultate din însumarea
valorii de inventar a clădirii şi a valorii lucrărilor de
modernizare.
În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată
integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.
În cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani
anteriori anului fiscal de referinţă 2010, respectiv
31.12.2006, cota impozitului şi a taxei pe
clădiri este de 5% şi se
aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea
persoanei juridice, până la sfârşitul lunii în care s-a efectuat
prima reevaluare. Fac excepţie clădirile care au fost amortizate
integral potrivit legii, în cazul cărora cota de impozitare este de 1,5%.
2. Scutiri şi facilităţi
pentru persoane juridice
Impozitul
pe clădiri nu se datorează pentru clădirile prevăzute la
art. 250 alin. 1 pct. 1 – 9 şi 11 – 19, art. 285 alin. 1 precum şi
art. 285ą din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare.
Se
acordă facilitati la plata impozitului pe cladiri in conformitate cu
prevederile art.285 alin. 2 si 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare.
3. Obligaţii
Orice persoană care dobândeşte, construieşte sau
înstrăinează o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie
în acest
sens la compartimentul de specialitate al autorităţii
administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la data
dobândirii, construirii sau înstrăinării. Declaraţia trebuie însoţită
de următoarele acte (original şi copie):
§
în cazul dobândirii unei clădiri:
a)
certificatul de înmatriculare al societăţii;
b)
actul de dobândire a proprietăţii clădirii;
c)
planuri cadastrale;
d)
certicat de atestare fiscală eliberat în vederea întocmirii
actului de transfer al dreptului de proprietate;
e)
balanţa de verificare a societăţii, aferentă
lunii în care a intervenit modificarea.
§
în cazul construirii unei clădiri:
a)
autorizaţie de construcţie;
b)
nota de regularizare emisă de Primăria
Municipiului
c)
procesul verbal de recepţie;
d)
balanţa de verificare a societăţii, aferentă
lunii în care a intervenit modificarea.
§
în cazul înstrăinării unei clădiri:
a)
actul de înstrăinare al clădirii;
b)
certicat de atestare fiscală eliberat în vederea
întocmirii actului de transfer al dreptului de proprietate;
c)
balanţa de verificare a societăţii, aferentă
lunii în care a intervenit modificarea.
Orice persoană
care extinde, îmbunătăţeşte, demolează, distruge sau
modifică în alt mod o clădire existentă are obligaţia
să depună o declaraţie în acest sens la compartimentul de specialitate al
autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30
de zile de la data la care s-au produs aceste modificări.Declaraţia trebuie
însoţită de următoarele acte (original şi copie):
§
în cazul
extinderii/îmbunătăţirii unei clădiri:
a)
autorizaţia de construire;
b)
nota de regularizare emisă de Primăria
Municipiului
c)
procesul verbal de
recepţie;
d)
memoriu justificativ ;
e)
planuri cadastrale ;
f)
balanţa
de verificare a societăţii, aferentă lunii în care a intervenit
modificarea.
§
în cazul demolării/distrugerii unei clădiri:
a)
autorizaţia de
demolare ;
b)
procesul verbal de demolare.
c)
balanţa
de verificare a societăţii, aferentă lunii în care a intervenit
modificarea.
Contribuabilii
persoane juridice sunt obligaţi să depună declaraţii chiar
dacă aceştia beneficiază de reducere sau de scutire
Impozitul/taxa pe clădiri se
plăteşte anual, în două rate egale, respectiv:
a) rata I, până la data de 31 martie inclusiv;
b) rata a II-a, până la data de 30 septembrie inclusiv;
În cazul în care termenul de plată
expiră într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungeşte până
în ziua lucrătoare imediat următoare.
Neplata în termenele scadente atrage şi plata majorărilor de întârziere,
stabilite prin hotărâri ale guvernului.
Impozitul/taxa
anuală pe clădiri, datorată aceluiaşi
buget local de către contribuabili, persoane juridice, de până la 50
lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe
clădiri amplasate pe raza aceleiaşi unităţi
administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul/taxa pe
clădiri cumulată.
4. Sancţiuni
Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)
depunerea peste
termen a declaraţiilor;
b)
nedepunerea declaraţiilor;
c)
nerespectarea
prevederilor referitoare la înstrăinarea, înregistrarea/radierea
clădirilor, precum şi la comunicarea actelor translative ale
dreptului de proprietate;
d)
refuzul de a furniza informaţii sau documente în vederea
clarificării şi stabilirii reale a situaţiei fiscale a
contribuabililor, compartimentele de specialitate ale autorităţilor
administraţiei publice locale au competenţa de a solicita
informaţii şi documente cu relevanţă fiscală sau
pentru identificarea contribuabililor sau a materiei impozabile ori taxabile,
după caz, iar notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti,
organele de poliţie, organele vamale, serviciile publice comunitare pentru
regimul permiselor de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, serviciile
publice comunitare pentru eliberarea paşapoartelor simple, serviciile
publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi orice
altă entitate care deţine informaţii sau documente cu privire la
bunuri impozabile sau taxabile, după caz, ori la persoane care au
calitatea de contribuabil, au obligaţia furnizării acestora
fără plată, precum şi depăşirea termenului de 15
zile lucrătoare de la data solicitării acestora.
Contravenţia prevazută la lit. a) se
sancţionează cu amendă de la 240 lei la 960 lei, iar cele de la
lit.b) –d) cu amendă de la 960 lei la 2.400 lei.
Contravenţiilor prevăzute în
prezenta anexă li se aplică dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, inclusiv posibilitatea achitării, pe loc sau
în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori,
după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din
minimul amenzii.
5.
Bonificaţie
Pentru plata cu anticipaţie a tuturor obligaţiilor
către bugetul local până la data de 31 martie 2010, pentru persoanele
juridice se acordă o bonificaţie de 5% la impozitul/taxa pe clădiri.