Sunt
Persoana Fizica
Sunt
P. F.
P. J.
Sunt
Persoana Juridica
Sunt
P. J.
P. F.

Taxa de salubrizare este datorată de către persoanele fizice


Taxa de salubrizare este datorată numai de către persoanele fizice, locuitori ai municipiului Constanța și este fundamentată pe necesitatea asigurării prestațiilor pentru salubrizarea localității.

Persoanele juridice, care desfășoară temporar sau permanent activitate pe teritoriul administrativ al municipiului Constanța, nu plătesc taxă salubrizare, dar au obligația de a încheia contracte directe cu prestatorii de servicii specializați în acest sens.

Impunerea persoanelor fizice la plata taxei se efectuează în baza declarației, iar taxa se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei menționate în declarația de impunere.

Contribuabilii au de asemenea obligația de a depune o declarație în termen de 30 de zile de la data apariției oricărei modificări în ceea ce privește numărul de persoane care locuiesc în imobil, la care vor anexa documente justificative.

Declarația poate fi descărcată de pe site-ul instituției, www.spit-ct.ro, secțiunea Persoane fizice/Documente declarare/Taxa de salubrizare și depusă online, la secțiunea Servicii online/Declarații fiscale sau pe adresele de e-mail: ag1@spit-ct.ro, ag2@spit-ct.ro, ag3@spit-ct.ro,   ag4@spit-ct.ro, ag5@spit-ct.ro, ag6@spit-ct.ro, office@spit-ct.ro.

Taxa de salubrizare este în cuantum de 7,5 lei/lună/persoană și se plătește în 2 rate egale până la cele două termene scadente, 31 martie, respectiv, 30 septembrie, prin următoarele modalități de plată:

  • online:

– pe site-ul www.spit-ct.ro, secțiunea “Servicii online/Plata impozite”, integral sau în 3 rate prin programul BT sau cu Bonus Card de la Garanti Bank ;

– pe site-ul www.ghiseul.ro;

– prin serviciul Internet Banking;

– prin ordin de plată predefinit pe canal electronic, utilizând Serviciul Internet Banking – Banca Transilvania;

  • prin intermediul telefonului mobil: prin aplicația e-Tax Mobile – SPIT, disponibilă pe AppStore și Google PlayStore;
  • prin ordin de plată: beneficiar Primăria Municipiului Constanța, cod fiscal 4785631;
  • prin numerar sau prin  intermediul cardului bancar: la orice agenție fiscală SPIT;
  • prin numerar (în municipiul Constanța):

– prin serviciul Westaco Express, la stațiile OMV, Petrom;

– la agențiile băncii Garanti Bank;

– la toate oficiile Poșta Română.

Neachitarea la termenele scadente atrage calculul/plata majorărilor de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Click to listen highlighted text!