Sunt
Persoana Fizica
Sunt
P. F.
P. J.
Sunt
Persoana Juridica
Sunt
P. J.
P. F.

Impozitul pe spectacole


Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează organizatorii de manifestări artistice, competiţii sportive sau alte activităţi distractive, că impozitul pe spectacole se achită lunar până la data de 10, inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul, dată până la care se depune şi declarația „Decont impozit pe spectacole “.

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de 2% la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare şi a abonamentelor, exclusiv taxa pe valoare adăugată, în cazul:

a) unui spectacol de teatru, ca de exemplu o piesă de teatru, balet, operă, operetă, concert filarmonic sau altă manifestare muzicală, prezentarea unui film la cinematograf, un spectacol de circ sau orice competiţie sportivă internă sau internaţională;

b) oricărei alte manifestări artistice decât cele susmenționate.

Spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de la plata impozitului pe spectacole în conformitate cu prevederile art. 482 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Precizăm faptul că, pentru depunerea cererilor de înregistrare/vizare a biletelor de intrare la spectacole, dar și pentru depunerea “Decontului impozit pe spectacole”, prezentarea la ghișeele SPIT se face exclusiv, în baza unei programări pe site-ul instituției, www.spit-ct.ro, secțiunea SERVICII ONLINE/PROGRAMAREA LA GHIȘEE sau prin intermediul aplicației e-Tax Mobile SPIT.

Neachitarea impozitului pe spectacole la termenele scadente atrage calculul/plata majorărilor de întârziere în cuantum de 1% pe lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Click to listen highlighted text!