Cum poti depune o declaratie fiscala online
Serviciul Public de Impozite si Taxe (SPIT) Constanta aduce in atentia contribuabililor ca pot depune declaratiile fiscale fara a se mai deplasa la ghiseele institutiei direct pe site-ul www.spit-ct.ro, la sectiunea ,,Servicii online/ Declaratii fiscale”, fara/cu autentificare sau prin e-mail (ag1@spit-ct.ro, ag2@spit-ct.ro, ag3@spit-ct.ro, ag4@spit-ct.ro, ag5@spit-ct.ro, ag6@spit-ct.ro).
Contribuabilii au obligatia de a completa corect, integral si cu buna credinta rubricile corespunzatoare ce se regasesc pe formularele tipizate, corespunzatoare situatiei fiscale, iar declaratia se semneaza de catre contribuabili, reprezentantul legal ori imputernicitul acestuia.
In vederea imbunatatirii comunicarii cu contribuabilii si a cresterii gradului de transparenta a serviciilor oferite, SPIT a implementat diverse servicii online disponibile 24/24 de ore menite sa mareasca satisfactia acestora, sa reduca timpul de asteptare ori deplasarea la ghiseele agentiilor fiscale in scopul eficientizarii procesului de solutionare a cerintelor.